6637f4a20f44c16f8f73cbaac4c0a0b8-9824f5350e146e7612717b00c29739be

Cifoza, scolioza si cifoscolioza

Interviu realizat in colaborare cu Gerge Ruta, 5b

fizioterapeut in cadrul centrului Terapie pentru Miscare

  • Ce este scolioza si cum se manifesta?

Scolioza reprezinta o modificare tridimensionala a coloanei vertebrale cu doua, trei sau chiar patru curburi, deformare care se poate observa chiar si cu ochiul liber daca privim spatele unei persoane.

  • Mai sunt si alte indicii la care ar trebui sa fie atenti parintii in diagnosticarea scoliozei la copii?

Scolioza determina o rotire a corpurilor vertebrale, care poate deforma si cutia toracica. Astfel, daca rotatia este spre dreapta, coastele de pe partea dreapta se vor duce in fata, iar cele din partea stanga se duc in spate. De asemenea, parintii trebuie sa fie atenti la linia umerilor. Daca un umar este mai sus si altul mai jos, atunci copilul are o curbura toracala, ceea ce indica o scolioza. La fel se intampla si in cazul liniei bazinului. Daca se observa o asimetrie, este indicat sa mearga cu cel mic la ortoped pentru un diagnostic de specialitate si pentru a determina tipul de scolioza.

  • De cate tipuri poate fi scolioza?

Scolioza poate fi de mai multe feluri, insa de obicei, la copii, apare cea functionala primara si cea functionala secundara. Scolioza functionala primara este cauzata de o postura necorespunzatoare. De regula apare la copii din cauza pozitiei gresite la birou, care nu respecta simetria membrelor, precum si de purtarea ghiozdanului pe un singur umar. Scolioza functionala secundara este cauzata de faptul ca unul dintre membrele inferioare este mai scurt decat celalalt. Automat, bazinul va cadea mai mult pe partea scurtata. Ambele scolioze necesita recuperare medicala pentru a evita complicatiile ulterioare.

  • Mergand mai departe, te rog sa ne spui ce este cifoza?

Cifoza reprezinta o deficienta a coloanei vertebrale inspre partea frontala, care determina formarea unei “cocoase”. In limbajul popular, aceasta afectiune poarta numele de “umeri adusi” si se manifesta prin tendinta de a merge aplecat sau cocosat. Cifoza apare, spre exemplu, din cauza folosirii unui scaun gresit, care nu se afla la nivelul potrivit pentru activitatea pe care cel mic o desfasoara la birou (scris, citit, utilizare calculator). Este fie prea sus, fie prea jos si determina adaptarea organismului la scaun si nu invers, cum ar fi normal. Daca un copil petrece foarte mult timp la birou, in fiecare zi, la scoala si acasa, in aceasta pozitie vizioasa, organismul sau va cauta o pozitie comoda in care sa nu oboseasca. Iar de obicei, aceasta pozitie este cu gatul in fata si cu spatele aplecat. Acest lucru va duce in timp la deformarea coloanei vertebrale.

  • Care este totusi pozitia corecta la birou?

In primul rand, trebuie ca o data la 40 – 60 de minute sa ne ridicam de la birou pentru a face putina miscare. In afara de acest aspect, este foarte important sa fim atenti la postura. Acest lucru presupune o pozitie dreapta, cu umerii trasi spre spate. De asemenea, spatele trebuie lipit de spatar, iar mainile sa se alte la acelasi nivel. La fel si picioarele.

  • Cand este cazul sa mergem la fizioterapeut?

Majoritatea pacientilor vin la fizioterapeut abia cand au dureri greu de suportat. Asadar, intr-o prima etapa, pentru a combate durerea vom realiza proceduri de tipul terapiei manuale, stretchingului sau electroterapiei (doar in cazul adultilor). Ulterior, pentru a intari musculatura posturala, vom face niste exercitii tintite. Insa eforturile fizioterapeutului sunt in zadar daca pacientul nu isi controleaza si corecteaza de fiecare data postura.

  • Dar cifoscolioza? Ce este?

Cifoscolioza, dupa cum va puteti da seama, reprezinta o combinatie a celor doua afectiuni. Din pacate, de multe ori, din scolioza deriva o cifoza. In incercarea de a-si gasi echilibrul, organismul isi anteriorizeaza postura, conducand catre aparitia umerilor adusi.

  • Ce sfaturi puteti oferi pentru a preveni aceste afectiuni?

Atunci cand citim, stam in fata calculatorului sau a telefonului, nu trebuie sa stam cu capul aplecat spre acestea, ci trebuie sa le ajustam pe acestea la nivelul ochilor nostri, astfel incat sa prevenim pozitia apletata, care predispune la aparitiei cifozei. De asemenea, atunci cand aranjam scaunul de birou, trebuie sa avem un unghi de 90 de grade la nivelul gamba-picior, la nivelul gamba-coapse, precum si la nivelul trunchi-coapse.

Comentarii

comments

Logo

Ramai la curent cu noutatile

Join our mailing list to receive the latest news and updates from our team.

Ati fost abonat cu succes!