Scoli SCHOOL, un proiect derulat de Terapie pentru Miscare in scolile din Bucuresti

Interviu realizat in colaborare cu Bogdan Goga,

fizioterapeut in cadrul centrului Terapie pentru Miscare

  • In ce consta proiectul Scoli SCHOOL?bogdan

Scoli SCHOOL este un proiect derulat de centrul Terapie pentru Miscare, pe care il coordonez, in scolile din Bucuresti, cu scopul de a contribui la informarea elevilor si parintilor cu privire la factorii favorizanti pentru aparitia deficientelor posturale, precum si in vederea identificarii timpurii a scoliozei prin realizarea unei evaluari posturale. Practic, eu si colegii mei de la Terapie pentru Miscare ne-am propus sa mergem in scolile din Bucuresti pentru a sustine o prezentare legata de pozitia corecta in banca si purtarea corecta a ghiozdanului, urmata de realizarea unei scurte evaluari posturale.

  • De unde ideea unui astfel de proiect?

Ideea Scoli SCHOOL mi-a venit din experienta pe care o am cu pacientii de la cabinet. De-a lungul timpului, am observat ca tot mai multi parinti se prezinta la centru, avand copii diagnosticati cu scolioza, intr-un stadiu destul de avansat. Desi astazi tehnicile de tratare a scoliozei au avansat foarte mult, terapia dupa principiile Schroth fiind de referinta in acest sens, sansele de recuperare eficienta scad odata cu gradul de avansare al scoliozei si varsta pacientului. Tocmai de aceea, m-am gandit ca o identificare timpurie a scoliozei, inca de pe bancile scolii, ar putea contribui la o atitudine preventiva, precum si la rezultate terapeutice mult mai bune. Acesta este si motivul pentru care vizam elevii claselor a VI-a si a VII-a, deci copii de 12 – 13 ani, aflati in adolescenta timpurie, De regula, scolioza se agraveaza odata cu adolescenta mijlocie (13 – 16 ani). De asemenea, am avut in vedere si contextul social si multitudinea de factori externi care pot contribui la dezvoltarea unor deficiente posturale. Elevii petrec din ce in ce mai mult timp pe scaun, in banci – la scoala sau la birou – acasa, in fata calculatorului, a televizorului sau a tabletei, ghiozdanele sunt din ce in ce mai grele si tot mai prost concepute in raport cu fiziologia organismului, iar timpul dedicat activitatii fizice a scazut dramatic. Toti acesti factori contribuie la dezvoltarea unor atitudini cifotice, lordotice sau scoliotice la copii si la afectiuni grave in viata de adult: hernie de disc, hernie cervicala, lombalgie sau text neck. Astfel, prevenirea unor astfel de situatii sau identificarea timpurie a acestor probleme contribuie la imbunatatirea calitatii vietii adolescentilor, dar si a viitorilor adulti.

19212915_1453640091370264_1602488004_o

  • Ati amintit si de implicarea parintilor in acest proiect. Este obligatorie?

Nu este obligatorie, dar este recomandata si reprezinta un minimum de efort pe care il pot face, pentru inceput, pentru copiii lor, astfel incat sa ii ajute sa aiba o dezvoltare armonioasa, fara probleme posturale si alte complicatii. Spre deosebire de cei mici, parintii constientizeaza mai bine importanta unei posturi corecte si odata ce afla care ar trebui sa fie aceasta, isi pot atentiona copiii sa stea corect. De asemenea, daca identificam probleme de postura in timpul evaluarii, este de datoria lor, ca parinti, sa ia atitudine in astfel de situatii. Asadar, incurajam parintii, in limita timpului disponibil, sa participe la sesiunile de informare pe care le organizam in scoli.

  • Cum a fost primit proiectul de catre cadrele didactice?

Am beneficiat de intreaga cooperare a cadrelor didactice in acest proiect. Ne-au primit cu bratele deschise si ne-au ajutat cu tot ceea ce a fost nevoie pentru organizarea activitatii. Mai mult decat atat, am fost surprinsi sa primim numeroase solicitari din partea dirigintilor de la clasele a VI-a si a VII-a. Daca pentru inceput ne-am dorit sa facem un episod pilot, urmand sa continuam activitatea din toamna, la inceperea noului an scolar, ulterior ne-am dat seama ca solicitarea este mult mai mare si am incercat sa integram cat mai multe sesiuni in programul nostru, destul de aglomerat in aceasta perioada. Astfel, intr-o prima etapa, am mers la elevii a 5 clase de a VI-a si a VII-a din cadrul Scolii Gimanziale Nr. 79 din Bucuresti, cu care am incheiat un parteneriat, iar din toamna alte 5 clase ale aceleiasi scoli si-au manifestat dorinta de a asista la prezentare.

  • Planuiti sa extindeti acest proiect?

Da, sigur. In urma promovarii actiunii din Scoala Nr. 79, am primit solicitari si de la alte scoli din Bucuresti. Urmeaza sa stabilim detaliile si din toamna sa revenim in forta cu proiectul Scoli SCHOOL. Din punctul meu de vedere, este un proiect care ar trebui derulat in toate scolile din Romania deoarece obtinerea unei informatii valoroase la momentul potrivit si realizarea unei evaluari posturale la o varsta cat mai frageda, pot sa scuteasca copiii si parintii de numeroase probleme. Pe aceasta cale doresc sa solicit si sprijinul factorilor de decizie din domeniu pentru implementarea acestui proiect, astfel incat sa putem acoperi o arie cat mai mare a scolilor si un numar de copii cat mai crescut.

4

  • Ati mai desfasurat si alte activitati de acest tip pana acum?

Da si asta deoarece scolioza este pentru mine una dintre patologiile de mare interes. De altfel, sunt in plin proces de redactare a tezei de doctorat pe acest subiect si sunt preocupat continuu de imbogatirea cunostintelor si a experientei cu privire la scolioza idiopatica (de cauza necunoscuta). Alte activitati pe care le-am desfasurat in acest sens au fost participarea, alaturi de echipa mea, in calitate de partener la prima editie a taberei de scolioza, Scoli Camp, organizata de OrtoProfil Romania, unde am realizat impreuna cu copiii inscrisi diverse exercitii intensive si activitati interactive de miscare in corset (gimnastica ritmica, inot, baschet, dans). De asemenea, la inceputul anului trecut, am inaugurat la centrul Terapie pentru Miscare, Scoli ROOM, o camera special dedicata copiilor si adolescentilor cu scolioza, unde eu si colegii mei efectuam terapia dupa principiile Schroth, o tehnica moderna de abordare a scoliozei, ce presupune realizarea de exercitii de respiratie tridimensionala, combinate cu exercitii de postura. Dorim sa ne pozitionam pe piata de fizioterapie din Romania ca profesionisti aflati in continua perfectionare pentru a oferi cele mai bune servicii pentru pacientii cu scolioza din Romania si nu numai.