Daca stramosii nostri erau obisnuiti sa mearga pe jos in jur de 15 km pe zi, putem deduce cu usurinta ca evolutia noastra intelectuala s-a realizat cu suportul unui corp de talia unui campion olimpic.

Astazi facem din ce in ce mai putina miscare si avem activitati statice, insa adevarul este ca nu am reusit inca sa ne adaptam la aceste noi conditii de viata sedentara. Nu suntem obisnuiti nici sa stam 8-12 ore intr-o sala de clasa si nici intr-o pozitie sezanda cifotica si astfel apar si durerile.

Kinesiofobia sau teama de miscare

Inca din primii ani de viata ne dezvoltam patternuri de miscare mai mult sau mai putin corecte. Patternurile vicioase insa vor favoriza in timp aparitia durerii care de multe ori ajunge sa fie relationata cu frica de miscare. Si cum nimanui nu ii place durerea, treptat incepe sa ne scada pofta de viata si intreg tonusul, atat fizic, cat si psihic. In scurt timp exista o probabilitate destul de mare sa dezvoltam o teama de miscare deoarece simtim ca miscarea ne-ar putea accentua durerea.

“Senzația de durere este menită să tragă un semnal de alarmă că ceva trebuie schimbat. Iar daca durerea este rezultatul unor <<miscari incorecte>>, aceasta nu trebuie tratata prin repaos sau doar ca un discomfort ce trebuie rapid inhibat cu analgezice. Mult mai eficient este sa gasim impreuna cu pacientii patternurile bune si sa corectam gestualitatea cotidiana vicioasa”, afirma Bogdan Goga, fizioterapeut in cadrul centrului “Terapie pentru miscare”.

Asadar, kinesiofobia se bazeaza pe convingeri gresite despre durere si frica de durere, ceea ce duce atat la evitarea activitatilor fizice, cat si a celor sociale sau profesionale. Si cum frica este o stare emotionala difcil de controlat, deseori suntem tentati sa renuntam foarte usor la miscare.

L.A. are 26 de ani si s-a prezentat la cabinetul “Terapie pentru miscare” cu dureri cronice la genunchi si dureri lombare. Dupa cateva sedinte de recuperare medicala, L.A. ne povesteste:

“Am limitat miscarile nu din cauza durerii (la un moment dat chiar nu ma mai durea nimic ), ci de frica sa nu patesc ceva mai rau decat aveam. Pana in momentul in care am aflat ca am meniscul rupt nu am experimentat niciun sentiment de teama. Spre exemplu, urcam scarile, desi stiam ca asta imi provoaca cea mai mare durere. De cum am aflat ca este meniscul rupt, am inceput sa evit pe cat posibil scarile, alergatul, mersul cu rolele, bicicleta si chiar purtarea tocurilor. Facand exercitii cu fizioterapeutul, punand o multime de intrebari si afland informatii noi, treptat am reusit sa depasesc frica de miscare si chiar sa imi doresc sa am mai multe activitati fizice. Am invatat ca trebuie sa ma misc ca sa nu ma mai doara”.

Despre cum se trateaza frica de miscare, veti afla din cea de-a doua parte a articolului.