

Rezolvare
Ai învins cancerul de sân şi credeai că poţi răsufla uşurată pentru că problemele tale s-au terminat. Însă, de cele mai multe ori, scoaterea unui sân presupune şi extirparea ganglionilor limfatici alfaţi la nivelul axilei, ceea ce determină, în timp, apariţia limfedemului braţului. Limfedemul este caracterizat de umflarea progesivă a braţului aferent sânului extirpat, ca urmare a acumularii de limfă, afectând astfel semnificativ calitatea vieţii.
Chiar dacă sună înspăimântător, nu te speria! Noi suntem aici pentru a te ajuta şi a-ţi explica ce se întâmplă cu organismul tău după lupta cu cancerul. Programează-te la o şedinţă de evaluare, iar noi îţi vom spune care este statusul afecţiunii tale şi ce putem face pentru a te ajuta.
Abordarea noastră urmăreşte două aspecte importante. În primul rând, specialiştii noştri vor concepe un plan de kinetoterapie general care are drept scop creşterea capacităţii de efort a pacientei afectată de tratamentul dur şi perioada îndelungată de stat la pat. În al doilea rând, scopul nostru este acela de a trata punctual problemele apărute ca urmare a mastectomiei. Astfel, prin kinetoterapie, vom urmări să redam mobilitatea braţului, cele mai multe doamne fiind în incapacitatea de a-l ridica deasupra capului, precum şi să scădem limfedemul, astfel încât să creştem calitatea vieţii pacientelor noastre. Dacă ai suferit o mastectomie şi nu ai dezvoltat aceste probleme, sfatul nostru este de a face recuperare medicală preventiv, astfel încât să nu experimentezi neplăcerile acumularii de limfă.
În plus, veţi beneficia de consiliere din partea specialiştilor, care te vor sfătui ce mişcări ai voie să faci şi ce mişcari trebuie să eviti, dar şi cum trebuie să efectuezi activităţile fizice de rutină astfel încât să nu îţi agravezi starea.